Situaţi departe de lanţul carpatic şi izolaţi în umbra renumitei Delte a Dunării, Munţii Măcinului sunt în general mai puţin cunoscuţi de călători, dar de o importanţă deosebită între munţii României, datorită vechimii lor, a bogăţiei naturale existente aici (de origine botanică, faunistică sau geologică) şi a numeroaselor vestigii istorice şi arheologice în zonele care îi înconjoară.
Sunt munţi atipici prin înălţime (467 m), ce răsar insular din mijlocul culturilor agricole şi păşunilor, cu aspectul unor culmi şi dealuri stâncoase întrerupte pe alocuri de cariere de piatră şi localităţi. Unicitatea structurilor de relief este dată de eroziunea îndelungată ce a creat aici peisaje variate cu stâncării aride şi creste golaşe, cu megaliţi granitici şi stâncării în curs de dezagregare cu forme vechi şi bizare şi canioane spectaculoase săpate de cursurile de apă.
Prezenţa unei biodiversităţi remarcabile prin speciile care o reprezintă (pontice, balcanice, submediteraneene, central-europene, caucaziene, asiatice) şi contrastul dintre vegetaţia forestieră mezofilă (asemănătoare celei din sudul Europei, datorită pădurilor submediteraneene şi balcanice) şi pajiştile stepice xerofile, adaugă Munţilor Măcinului, sub aspectul faunei şi florei, atributul de interfaţă a continentelor Europa şi Asia.

Cu speranţa, că aceste locuri vor fi descoperite de călătorii care iubesc şi respectă natura!